!!!

Sexy and I know it

Half

6! Zi de zi, ora de ora, tu, eu, noi. Eram noi, noi doi. Noi care ne iubeam ca doi copii, noi pe care nu ne interesa nimic, noi care n-aveam probleme, noi, noi pur si simplu, noi indragostiti, noi romantici, noi schimbati, doi. Nu mai multi, doi. Zi de zi, ora de ora, tu, eu. Doi. Fara griji, fara tot. Unul pentru celalalt, doar unul pentru celalalt. STOP. Brusc. Nu mai intelegeam nimic, nu mai puteam sa zbor. Aripile ma dureau si simteam cum dispar cate putin. Inca un pic. Apoi inca un pic. Apoi STOP. Coboram. Repede. Coboram repede si plangeam. Nu m-a prins nimeni. Am plans din nou, m-am lovit si m-am oprit din plans. Dar ma durea. Eram ranita si tipam, nu ma auzea nimeni. Nici macar eu. Tipam si plangeam, erau singurele lucruri pe care le puteam face. Ma simteam goala, goala de haine, goala de voce, goala de ochi, goala de suflet. Ma inselam. Eram doar pe jumatate goala. Goala de o singura pereche de haine, goala de o singura voce, goala de o singura pereche de ochi, goala de un singur suflet. Tu erai OK, nu m-ai vazut cand am cazut, erai ocupat. Erai ocupat sa ma ignori, sa ma distrugi, sa nu-ti pese. Am acceptat, am ajuns pe locul 3, 4 poate. Nu stiu, nu te mai recunosc, nu ma mai ajuti, nu ma mai asculti, nu mai suntem noi. Am ramas impreuna dar suntem doar tu si eu. Noi nu. Fara noi. Mi-e dor de noi. Mi-e dor de tine. Nu mai sper ca te vei schimba, te-am pierdut de tot. Ai plecat de langa mine exact cand aveam mai multa nevoie de tine. Tu inca mai ai aripi, tu poti sa zbori. Si zbori. Si tot zbori, indepartandu-te de mine. Nu-ti pasa, tu esti OK. Ma distruge gandul ca nu o sa simti ca lipsesc, n-o sa-mi duci dorul, o sa ma uiti in 2 secunde. 2 secunde. 6 luni - 2 secunde. Groaznic.

S and I sitting in a tree

Şi doare şi doare şi doare. Incep sa ma satur, incepe sa-mi ajunga, intai ma doare puţin, apoi imi trece, apoi ma doare mai tare. Si-mi trece. Pentru 2 secunde. Sunt singura, sunt singura si ma doare si asta. Intai ma doare putin, apoi imi trece, apoi ma doare mai tare. Si nu-mi mai trece, nici macar pentru o secunda. Persista. Ma macina, imi mananca fiecare urma de viaţa ramasa inauntrul meu. De ce sa iubesti cand stii ca se va termina? De ce sa te chinui sa-i ajuti pe altii cand stii ca vei ramane singur la un moment dat? De ce sa fii melancolic cand stii ca ai libertatea de a-ti tranti o caramida in cap, daca asta simti ca-i mai bine pentru tine in acele momente? Uita-te la mine. Nu ma vezi, de fapt. Analizeaza ce am scris aici. Sunt o persoana trista acum. De ce sunt trista? Pentru ca nu am curajul sa ma lovesc cu o caramida. Nu am curaj sa trec peste, nu am curaj sa te las in urma. Ma agat de trecut, ma agat de tine, observ ca nu ma iubesti. Si sufar si doare si doare. Doare ca dracu'. Si ma chinui sa trec peste. Nu mai am speranta, nu mai am incredere. Nu am certitudinea ca o sa vreau cu siguranta sa mai traiesc si maine. Sunt doar un copil, acum un copil trist, nu ma leaga nimic de tine, mi-ai dat cu piciorul. M-a durut, esti puternic. Ma doare orice vorba, ma doare capul, nu mai vreau, nu mai vreau sa simt iubire, mi-e frica sa daruiesc iubire. Mi-e frica de mine, o sa ma autodistrug, am o mie de ganduri. Iubirea, ce e iubirea? Iubirea nu exista, sunteti niste mincinosi. Si simt ca ma sting, dar nu imi amintesc de ce.

Soseta

Am vrut sa scriu azi, mereu mi-a placut sa scriu. Am vrut sa scriu azi si atat. Stau cu pagina de Word deschisa de aproximativ jumatate de ora si imi caut cuvintele ca sa ce? Sa imi obosesc degetele apasand la fiecare 5 secunde Backspace? Nu, nu merge asa. Ma apuc de povestit, realizez ca n-am ce. Ideea de a pune ceva pe foaie m-a incantat intr-o atat de mare masura incat nu m-am gandit la celelalte aspecte, cum ar fi un subiect, de exemplu. Nu vreau sa abuzez de capacitatile mele exorbitante de scriitor romantic si dramatic si de orice alt tip in afara de cele mai sus mentionate, dar afara e soare. Stiu ca n-are nicio logica, dar ce fraza scrisa vreodata de mine a avut logica? In orice caz, nu aici vroiam sa ajung. Buna, ma numesc Sabina si acumulatorii de la aparatul meu foto au cinci centimetri inaltime, ochelarii de soare rosii au o suta patruzeci milimetri lungime si eu masor cam un metru saizeci si doi. Dar nu intereseaza pe nimeni cine sunt eu, cu atat mai putin pe mine si in niciun caz nu voi scrie despre viata mea. Ar fi interesant sa imi consum pagina aberand despre creioane mecanice, coli albe A4, carti de vizita pentru scoala de soferi, Bucuresti, suc, dar nu, nu gandesc atat de departe incat sa descriu o coala alba de hartie in aproximativ 700 de cuvinte. Sau as putea incerca. Sa vedem. In primul rand o sa-i dau un nume, sa zicem ca o cheama Soseta. Soseta e foaia mea alba, nu chiar imaculata din cauza unor urme de praf culese de pe talpa papucului meu cand am incercat sa vad daca Sosetica poate deveni mai subtire decat este. Negativ, dar a meritat efortul. Masoara 21 cm latime si 29,6 cm lungime, numerele/cifrele lundu-se in considerare in cazul de fata ca si cum ar fi cuvinte. 75 de cuvinte plus inca 5 de la inceputul propozitiei pana acum plus inca 10 cu tot cu asta plus 5 cumulate din “cu tot cu asta plus” plus inca 10 egal cu 105 plus inca 2 din “egal cu” plus inca 8 (cum ziceam, numerele/cifrele sunt considerate cuvinte si daca unu plus unu plus unu plus unu plus unu egal cu 5 ma bucur de inca 25 de cuvinte!!) egal cu 142 de cuvinte, ma apropii cu pasi repezi de 700. Acum am asezat o soseta pe Soseta. Contrastul dintre Soseta si soseta propriu-zisa e dezgustator. Ar fi cazul sa mai scad din utilizarea cuvantului Soseta, dar cum altfel sa ajung la 700 de cuvinte daca tot tai asa din ele? Cum spuneam, contrastul e aiurea si nu pentru ca soseta e murdara, ci pentru ca Soseta e alba, mult prea alba pentru a fi comparata cu o bucata de material foarte putin uzat. Observ in cele din urma ca am comis o mare greseala, soseta e galbena de fapt si ma intreb de ce ar vrea cineva sa compare albul cu galbenul pentru a vedea care-i mai alb dintre ele? Oricum, am spus ca o descriu pe Soseta in 700 de cuvinte dar nu ma pot abtine cand vad ca soseta si-a gasit sufletul pereche chiar in Soseta, in ciuda faptului ca sufletul pereche al sosetei ar trebui sa-l reprezinte soseta 2 sau sosetel. Un lucru e clar, nimeni nu poate sta in calea iubirii si O, nu!!, nu sunt majora pentru a ma uita la scenele care urmeaza (+18, unde plus si 18 vor fi luate separat pentru a constitui doua cuvinte, sau daca as fi putin mai rasarita, as reusi sa fac astfel incat sa-mi iasa 35 de cuvinte: unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu plus unu si da, aleg varianta doi care, pe langa faptul ca este mai mult decat convenabila si ma scuteste de 5 minute in care as cauta idei noi pentru a cumula 33 de cuvinte, ma si ajuta sa invat mai multa matematica, fiind mai dificil de adunat 35 cu 286, sa zicem, decat de adunat 3 cu 1, de exemplu). 458 de cuvinte pana acum, realizez ca totusi 10 luni in care n-am reusit sa scriu mai mult decat “Am vrut sa scriu azi, mereu mi-a placut sa scriu” au fost 10 luni pierdute. O, vai, ce-mi place sa ma lungesc. Revenind la Soseta, observ o umflatura chiar in buricul foii si incerc sa imi retin gandurile, fara succes de altfel. M-am departat mult de ideea initiala de descriere a Sosetei tocmai pentru a-mi demonstra faptul ca nu, chiar nu pot gandi departe. Mi-ar mai ramane 700 – 540 de cuvinte dar ma opresc aici, o sa gasesc ceva mai bun de scris despre.

Insomnia

O sa ma pierd intr-un nor de cenusa fumandu-mi lava din plamani, blestemand ploile ce ma ravasesc, umplandu-mi adancul sufletul cu pietre care ma fac sa te urasc, sa-mi doresc sa-mi razbun demnitatea din motive curioase neintelese de umbre, umbre care-mi umbresc intunericul mintii, care ma impiedica sa gandesc rational, cu R de la ratiune, ratiunea provenindu-mi din ura, din resentimentele care au cauzat o implozie inauntrul meu si sufar, sufar, sufar, astern cuvinte triste care niciodata nu m-au definit si totusi au facut-o dintotdeauna, reincarnarea probabil te va transforma intr-o alta bestie, alt monstru cu 5 capete care alearga insetat dupa mine, dupa gandurile mele negre insusindusi-le din cauza lasitatii, genialitatea unui om nepornind din genetica si da, acesta ai fost tu, nenorocitule, care m-ai facut sa-mi distrug pana si cel mai neinsemnat fum al fericirii, fum scos de o tigara aprinsa acum 18 ani, refuzand sa se stinga pana ai aparut tu, nefericitule, si m-ai cuprins cu bratele tale de guma, m-ai ucis, m-ai transformat, m-ai facut sa ma retrag in tine, sa cred ca te posed, cand de fapt eu eram cea posedata, te hraneai cu frustrarile mele, ipocritule, nu ti-a fost mila sa te joci cu mintea mea bolnava, persuasiunea ta facand din mine un om slab, mi-am taiat singura radacinile si mi-am cusut artere, dar in loc de sange ele conduceau noroi, noroi tasnindu-mi prin fiecare por, asa ca am abandonat planul de a ma reface exact cum m-ai invatat tu sa distrug orice are amprenta mea, o sa incerc sa-mi canalizez groaza, sa fac din ura materie cenusie, nu meriti sa renunt din nou la mine, nu dupa ce mi-am dat seama ca sunt singura mea aliata, iubita, mama, sora, amica, pe cand tu, tu te asemeni cu o foca in desert, plina de sine si goala de viata, jupuita de piele si supta de sange, ramanand din ea doar tristetea cumulata in oase, tristete ce a dus la autodistrugerea viermilor din inima, din ochi si din buze, setea de putere lasandu-te insetat si atunci te-ai intors la mine spunandu-mi ca vrei sa-mi vand sufletul in schimbul nemuririi, dar nu, nu ma mai poti pacali inca o data Satan, mi-ai fost iubit, tata, frate, amic, in timp ce eu ti-am fost amanta, mereu aparand in plan secund, ti-am facut focul in iad din propriul meu trup si mi-ai multumit omorandu-mi fericirea, si intr-un final te-am iertat, nu-mi concepeam existenta jos fara tine, dar eram doar un copil, copil bolnav dar copil, desi prea defect pentru a te distruge, totusi capabil sa o faca.